Titlu Complotul voluptatii
Autor Sandra Brown
Categorie Literarura contemporană
DOWNLOAD PDF
Complotul voluptatii

La urma urmei, nu e important că nu te pricepi să faci nimic altceva, nu e important că îţi pierzi sursa de câştig, casa, averea. Renunţă la toate acestea. După ce vei renunţa, vei ajunge din nou să te respecţi pe tine însăţi. Ca prostituată, eşti un nimeni, o jucărie pentru bărbaţi. Dă-i naibii pe peştii şi pe mahării tăi. Te vom ajuta să te pui pe picioare şi toată viaţa pe care ai trăit-o până acum ţi se va părea un vis urât. Margaret Lawrence Brown vorbea deja de vreo cincisprezece minute. Făcu o scurtă pauză şi sorbi o înghiţitură de apă din paharul care îi fusese pus la tribună. Se bucura că această mulţime venise în Parcul Central ca s-o asculte. Oamenii mai veneau încă. Erau femei în majoritate, dar se vedeau şi destui bărbaţi printre ele. Margaret vorbea energic, foarte repede, n-avea nevoie să-şi aleagă cuvintele, pentru că apelul său i se adresa fiecăreia. Această femeie de vreo treizeci de ani, nemachiată, zveltă, cu părul negru, făcea impresie. Purta blue-jeans, cizme şi o aţă cu perle la gât. O americancă tipică. Margaret era destul de cunoscută ca luptătoare pentru drepturile femeii; avusese destule victorii. Din când în când, putea fi văzută pe ecranele televizoarelor; scrisese trei cărţi, de pe urma cărora câştigase mulţi bani şi, cu ajutorul acestora, pusese bazele organizaţiei „Femeia liberă, astăzi ”. S-au găsit destui care să râdă de ea când începuse să se ocupe de problemele prostituatelor, însă acum, la trei luni scurse de la această iniţiativă, când mii de femei renunţaseră la fosta lor ocupaţie şi-i urmară sfaturile, nimeni nu mai făcea haz.

3721