Titlu Focul mocnit din paradis
Autor Sandra Brown
Categorie Literarura contemporană
DOWNLOAD PDF
Focul mocnit din paradis

In prima clipă crezu că se înşeală. Moţăise, îşi ţinuse capul pe braţul îndoit care i amorţise şi acum o furnica. Se trezi şi deschise ochii, apoi se întinse languros şi îşi întoarse capul. Abia atunci îl văzu. Imediat uită de braţ. Crezu că o înşeală vederea sau că e efectul toropelii de după amiază, sau este vreun duh al verii. Clipi de cîteva ori. Imaginea nu se şterse. Corpul lui se contura tot atrt de clar ca şi siluetele tăiate din carton negru cu forfecuţa de unghii. Se profila pe fundalul unui soare grandios ce-şi făcea o ieşire din scenă de neuitat. Cerul era tot atît de împestriţat de culori ca şi turbanul unui sultan. îşi etala fiecare nuanţă de culoare, de la roşu aprins la auriu. Ca şi pinii, omul stătea nemişcat. Pomii se înălţau drept şi majestuos ca nişte santinele. Ramurile lor ascuţite stăteau nemişcate. Nu era nici pic de vînt. De deasupra locuiui unde Schyler stătea întinsă, cobora muşchiul spaniol, din ramurile răsfirate ale stejarului care părea şi mai pustiu ca de obicei, jelind parcă în căldura aceea umedă, permanentă. Silueta nemişcată era neîndoielnic aceea a unui bărbat. La fel şi ţinuta. A, da, ţinuta lui avea o aroganţă caracteristic masculină. Un genunchi era îndoit, descentrîndu-i uşor şoldurile. Este intimidant să te trezeşti din somn şi să vezi că cineva te priveşte de la mai puţin de douăzeci de metri cu calmul şi răbdarea unui animal de pradă. E şi mai deconcertant să vezi că acel cineva e un mascul arogant şi sigur de sine care te priveşte ca pe o intrusă. Cel mai deranjant lucru era săpăliga de pe umărul lui. Părea paşnic totuşi. îşi jinea încheieturile mîinilor peste coada săpăligii, lăsîndu-şi palmele să-i atîrne în Voie. Pe străzile Londrei, un om cu o săpăliga pe umăr ar atrage imediat atenţia. în Louisiana însă era un Jucru banal în timpul verii.

10150