Titlu Strigatul pasarii kiwi
Autor Sarah Lark
Categorie Literarura contemporană
DOWNLOAD PDF
Strigatul pasarii kiwi

— Întrecere! Hai, Jack, până la inelul războinicilor din piatră! Gloria nu mai așteptă răspunsul lui Jack și își conduse poneiul de culoarea vulpii alături de calul lui, în poziție de start. Când Jack clătină din cap, Gloria bătu ușor din pulpe și micuța iapă își luă zborul. Jack McKenzie, un tânăr cu părul ondulat, castaniu-roșcat și cu niște ochi blânzi de culoare verde-căprui, își lăsă și el calul să se avânte în galop și o urmă pe fată, pe deasupra pajiștilor nesfârșite din Kirward Station. Jack nu avea nicio șansă să o prindă din urmă pe Gloria cu armăsarul lui din rasa Cob, puternic, dar destul de lent, însă îi permise fetei o clipă de plăcere. Gloria era mândră nevoie- mare de poneiul rapid ca fulgerul din Anglia, care arăta ca un pur- sânge în miniatură. Din câte își amintea Jack, fusese primul cadou primit de ziua ei de la părinți, pentru care Gloria se bucurase cu adevărat. Conținutul pachetelor care veneau, de altfel neregulat, pentru ea din Europa nu era foarte spectaculos: o rochie cu volănașe, inclusiv evantai și castaniete de la Sevilia, botine aurii de la Milano, o poșetă minusculă din piele de struț de la Paris... toate lucrurile care nu erau deosebit de utile la o fermă de ovine de la Noua Zeelandă și care chiar se dovediseră a f mult prea extravagante pentru vizitele ocazionale la Christchurch. Părinții Gloriei nu se gândeau însă la așa ceva, dimpotrivă. William și Kura Martyn găseau, probabil, foarte amuzant faptul că șocau societatea destul de conservatoare din Canterbury Plains, printr-o atingere fnă a „Lumii Mari”. Inhibițiile și timiditatea le erau străine amândurora și presupuneau, în mod fresc, că și fica lor simțea la fel. În timp ce Jack galopa acum într-o viteză amețitoare pe drumul de țară, pentru ca măcar să nu o piardă din ochi pe fată, se gândea la mama Gloriei. Kura-maro-tini, fica fratelui său vitreg, Paul Warden, era o frumusețe exotică și binecuvântată cu o voce extraordinară. Muzicalitatea i-o datora, cel mai probabil, mamei sale, cântăreața maori Marama, mai degrabă decât rudelor sale albe. Kura nutrise, încă din copilărie, dorința de a cuceri lumea operei europene și își antrenase vocea, în mod constant. Jack crescuse împreună cu ea în Kirward Station și chiar și astăzi se gândea cu groază la exercițiile de canto ale Kurei și la melodiile cântate la pian, aparent fără sfârșit. Inițial păruse că în mediul rural din Noua Zeelandă nu avea să existe nicio șansă ca ea să își îndeplinească visele – până când găsise, în sfârșit, un admirator, în persoana soțului ei, William Martyn, care știuse să îi pună în valoare talentul. De ani de zile, cei doi colindau Europa în turnee, cu o trupă de cântăreți și dansatori maori. Kura era vedeta unui ansamblu care combina muzica tradițională maori cu instrumentele occidentale, dând naștere unor interpretări neconvenționale.

2139