Titlu Fauritorul de Vise
Autor Sergiu Somesan
Categorie Psihologie
DOWNLOAD PDF
Fauritorul de Vise

Libertatea este un lucru pe care trebuie să ţi-l iei singur, pentru că nimeni nu va veni să ţi-l ofere pe gratis! Tonul bătrânului profesor era solemn şi serios, ca întotdeauna când spunea unul dintre renumitele lui citate. De obicei, erau în latină şi tot de obicei uita să le traducă, aşa că i-am fost recunoscător că de data asta a fost mai înţelegător şi nu ne-a lăsat cu incertitudini existenţiale înaintea unui asemenea drum. I-am mulţumit cu o înclinare sobră din cap: de când am aflat că toţi mă consideră în mod tacit conducătorul grupului, am început să mă comport ca atare nu atât pentru că aşa simţeam nevoia, cât mai mult pentru a nu-i dezamăgi. Am privit la grupul eterogen din jurul meu: vreo douăzeci de oameni de toate vârstele şi categoriile sociale. Cei mai mulţi nu vor rezista nici un kilometru, dar vorba lui Ted, veteranul infirm din Afganistan: — Nu fi fraier şi ia-ne cu tine! Lasă-ne să fim măcar carne de tun. Cu cât se vor ocupa mai mult de noi, cu atât vei fi tu mai liber în mişcări. Şi nu uita ca pe drum să stai cât mai mult lângă mine: mă îndoiesc că vor trage într-un veteran de război în uniformă, plin de decoraţii şi aflat într-un scaun cu rotile…

1223