Titlu Iubire fermecata
Autor Tami Hoag
Categorie Literarura contemporană
DOWNLOAD PDF
Iubire fermecata

Erau la fel de nepotriviţi unul pentru celălalt. Un cuplu
romantic ciudat. Se vedea cu ochiul liber, de la prima vedere.
Bronwynn Prescott Pierson era o demimondenă aparent frivolă,
odinioară o icoană a modei, iar acum o mireasă fugară. Wade
Grayson era un congressman încorsetat şi ambiţios din inima
Americii. Nici că s-ar fi putut să aibă mai puţin în comun, sau
mai mult de pierdut, prin întâlnirea lor accidentală în pădurile
din Vermont, unde se duseseră amândoi în speranţa că vor
scăpa de trecut.
Atraşi de ruinele vechii moşii Foxfire, femeia din Venus şi
bărbatul din Washington jucau un joc periculos cu cea mai
volatilă şi imprevizibilă dintre emoţiile omeneşti. Iar când totul
a sărit în aer, presa urma să apară acolo cât ai clipi, pentru a
aduce dezastrul la cunoştinţa întregii lumi. Dar lucrul pe care
nu contau duşmanii lor era că forţa care-i atrăsese unul spre
altul avea să fie întotdeauna puţin mai puternică decât orice –
sau oricine – care ar fi încercat să-i despartă.

8769