Titlu 100 de cai spre fericire
Autor Timothy J. Sharp
Categorie Psihologie
DOWNLOAD PDF
100 de cai spre fericire

S-au scris multe despre fericire în ultimii ani și o mul- ţime din aceste lucruri sunt fascinante. Cu toate acestea, multe informaţii sună destul de academic și de greu, și cei mai mulţi dintre noi chiar nu au timp să le descifreze. Această carte a fost scrisă pentru a populariza evoluţiile foarte interesante din psihologia pozitivă pentru cititorul obișnuit, adică cel care vrea să atingă această fericire fără să trebuiască să își consacre viaţa acestei cauze. Pe lângă faptul că sunt un psiholog specialist în coa- ching și resurse organizaţionale, eu ţin conferinţe cu pri- vire la fericire și ţin seminarii. Există un interes crescut pentru aceste evenimente; oamenii sunt dornici să înve- ţe despre fericire și sunt încântaţi să afle că acesta este un obiectiv realizabil, nu doar o stare vagă ce depinde de circumstanţe în mare parte în afara controlului lor. Ei încep să vadă cum fericirea poate deveni un obicei, pre- cum meditaţia sau plimbarea de zi cu zi. Și s-ar putea chiar cufunda în parte din literatura de specialitate dis- ponibilă pentru a afla mai multe. Pe de altă parte, am dat de nenumărate persoane care mi-au spus: „Vreau să fiu fericit, dar nu am timp“.

12016