Titlu Furtuna războiului
Autor Victoria Aveyard
Categorie Literarura contemporană
DOWNLOAD PDF
Furtuna războiului

Tăcerea ne acoperă mult timp.
Deși e plin de oameni, Corviumul pare pustiu.
Dezbină și cucerește.
Implicațiile sunt clare, contururile sunt bine trasate. Și Farley, și Davidson
se uită încordați la mine și eu le întorc privirea.
Probabil Cal n-are nici cea mai vagă idee, nici cea mai mică bănuială că
Montfortul și Garda Stacojie n-au de gând să-i permită să-și păstreze tronul
pe care l-ar cuceri. Probabil că lui îi pasă mai mult de coroană decât de
părerile vreunui roșu. Și presupun că nici n-ar trebui să-i mai zic „Cal”.
TiberiasCalore. Regele Tiberias.Tiberias al Șaptelea.
Cu numele acesta s-a născut, numele acesta îl purta atunci când l-am
cunoscut eu.
Hoațo, îmi spunea el atunci. Acesta era numele meu.
Îmi doresc să-mi pot șterge din minte ultima oră. Să fac câțiva pași înapoi
în timp. Să mă clatin. Să mă poticnesc. Să mă mai bucur încă o secundă de
starea aceea de fericire, când nu simțeam decât durerea mușchilor obosiți și
a oaselor puse la locul lor. Să mă mai bucur de golul din suflet după ce mi s-a
scurs din trup toată adrenalina luptei. Să mă mai bucur de dragostea și
sprijinul lui. Da, mi-a frânt inima, dar tot nu-l pot urî acum pentru alegerea
făcută. Furia va veni mai târziu.
Farley pare îngrijorată. Nu-i stă în fire. Diana Farley m-a obișnuit cu
intransigența și înverșunarea. Îi zvâcnește gura înconjurată de cicatrice când
observă că mă uit lung la ea.
— Voi transmite Comandamentului hotărârea lui Cal, spune ea, punând
capăt tăcerii tensionate.
Vorbește încet, pe un ton măsurat.
— Doar Comandamentului. Ada va duce mesajul.
Premierul Montfortului lasă bărbia în jos, semn că este de acord.
— Bun. Probabil că generalii Drummer și Swan au aflat deja ce s-a
întâmplat. N-o scapă din ochi pe regina Lerolan de când a intrat în joc.
— AnabelLerolan a fost destul timp la curtea lui Maven, cel puțin câteva
săptămâni, spun eu.
Mă mir că nu-mi tremură glasul. Cuvintele îmi sunt la fel de pline de forță.
Trebuie să par puternică, deși numai puternică nu mă simt acum. Atitudinea

VP - 4

mea este o minciună, dar o minciună benefică.
— Probabil știe mai multe decât am știut eu vreodată.
— Probabil, încuviințează Davidson, bâțâind o dată din cap.
Dus pe gânduri, mijește ochii și se uită în pământ. Nu caută ceva, ci se

concentrează. La un plan. Ne așteaptă un drum anevoios. Până și un copil și-
ar da seama.

— Tocmai din cauza asta va trebui să mă întorc acolo, adaugă el.
Tonul lui este unul de scuză. Ca și cum m-aș supăra pentru că face ce
trebuie.
— Ca să fii ochi și urechi.
Farley și cu mine am răspuns în cor și ne privim surprinse.
Premierul Davidson pleacă. Părul lui cărunt lucește în lumina soarelui. A
avut grijă să se spele de sudoare și cenușă după luptă; și-a înlocuit uniforma
pătată de sânge cu una curată. Ca să-și recapete înfățișarea calmă și banală,
cu care sunt obișnuiți ceilalți. Înțeleaptă decizie! Argintiii dau atât de multă
importanță aspectului lor exterior, aparenței de putere și bogăție cu care se
fălesc necontenit. Cei mai îndârjiți sunt regele Samos și familia lui, din turnul
de deasupra noastră. Davidson nici nu s-ar observa lângă Volo, Evangeline,
Ptolemus și veninoasa aia de regină din Casa Viper. Ar putea chiar să se facă
una cu pereții dacă ar vrea. Nici nu-și vor da seama că este acolo. Nu-și vor da
seama că noi suntem acolo.
Respir sacadat, încercând să mă împac cu următorul gând: Nici Cal nu-și va
da seama.
Tiberias – mă corectez, supărată. Încleștez pumnul și unghiile îmi intră în
palmă. Mă doare, dar așa îmi trebuie. Spune-i „Tiberias”, proasto!
Zidurile negre ale Corviumului par ciudat de tăcute și goale acum, odată
încheiat asediul. Renunț să-l mai urmăresc din ochi pe Davidson și mă uit la
parapetele care înconjoară centrul orașului-fortăreață. Cutremurul care a
declanșat furtuna de zăpadă a încetat de mult, întunericul s-a risipit și totul
pare mai mic acum. Mai puțin impunător. Prin orașul acesta erau mânați
soldații roșii spre moartea care-i aștepta în tranșee. Acum roșiii patrulează pe
ziduri, pe străzi, prin fața porților. Acum roșiii stau la masă cu regii argintii și
discută despre război. Câțiva soldați cu eșarfe roșii se plimbă încolo și
încoace, cu ochii în patru, cu armele vechi și uzate în mâini. Garda Stacojie nu
va mai fi prinsă pe picior greșit și nu prea are motive să fie în stare de alertă,
deși așa este. Deocamdată, armatele lui Maven s-au retras. Și nici măcar Volo
Samos nu este chiar atât de viteaz, încât să pornească un atac din interiorul
Corviumului. Plus că are nevoie de Gardă, are nevoie de Montfort,

2443