Titlu In umbra pasilor tai
Autor Vitali Cipileaga
Categorie Literarura contemporană
DOWNLOAD PDF
In umbra pasilor tai

— Mai e mult până ajungem?

— Vive la Roumanie, replică tânărul de la volan. Am și trecut de Pitești.

— Bănuiesc că asta e singura expresie cunoscută în franceză, Ștefan. Fata de lângă el, o blondă cu părul creț, schiță o grimasă plictisită.

— Săracul de tine, după șapte zile petrecute pe pământ francez...

— Nu-i adevărat, Andreea, se apără tânărul. Te-aș putea uimi la câte cuvinte franțuzești cunosc.

— Așa este. Presupun însă că n-ai fi reușit să comanzi nicio apă plată fără noi, se auzi din spate o voce masculină, râzând.

— Mulțumesc, scump prieten, că mă susții, răspunse tânărul pe același ton glumeț.

— Aș fi jurat că vorbești serios. Râseră zgomotos. Mașina se îndrepta spre București pe Autostrada A1, înaintând pe asfaltul încă umed după o ploaie zdravănă. Tinerii, patru la număr, se întorceau entuziasmați din Franța, unde se aventurară într-o călătorie pe care nu aveau s-o uite atât de ușor. Ai fi zis că sunt prieteni și atât, dacă blonda din față nu se juca cu degetele pe piciorul tânărului șofer, iar perechea din spate nu profita de presupusa intimitate ca să-și mai fure un sărut discret și evadat.

— Nu vrei să vii în locul meu? Tânărul de la volan făcu o privire rugătoare către bărbatul de pe bancheta din spate, Theodor, un brunet trecut de douăzeci și cinci de ani.

— Mulțumesc, dar nu insista. Ai uitat că am condus din Marseille până aproape de hotarul cu Ungaria. Ar ieși mai bine de șaptezeci la sută din tot traseul. Ți-au rămas o sută de kilometri, dacă continui cu aceeași viteză ajungem la București în cel mult o oră și jumătate.

— Un mare mulțumesc pentru calcul, mormăi bărbatul din față cu jumătate de gură. Prieteni buni, tinerii împărtășeau pasiunea călătoriei cu automobilul. Portugalia, Turcia, Țările de Jos și, mai nou Franța: descopereau, se distrau, inventau de fiecare dată noi alternative în fața unei vieți plictisitoare. Până și bărbatul brunet, cel mai sceptic dintre ei, capitulase în cele din urmă și recunoscu că nu e chiar atât de rău să te bucuri de viață.

— Viitoarea ta soție va fi în curând studentă, nu-i așa? întrebă Ștefan pe un ton glumeț.

12436