Titlu Hotel Iris
Autor Yoko Ogawa
Categorie Literarura contemporană
DOWNLOAD PDF
Hotel Iris

Prima dată când bărbatul acela a venit la Hotelul Iris a fost cu puţin înainte de începerea sezonului
estival. Ploua fără contenire încă din zori, iar pe seară ploaia se înteţise. Marea fremăta, înecată în
cenuşiu. Rafalele răbufneau înăuntru ori de câte ori vreun client deschidea uşa, iar covorul de la
intrare era jilav. Neoanele de la firmele magazinelor din preajmă erau toate stinse şi pe stradă nu se
zărea nici ţipenie de om. Când trecea câte o maşină, stropii de ploaie se vedeau în lumina farurilor.
Mă pregăteam să închid casa de marcat şi să sting luminile în hol, ca să mă retrag, când am auzit
deodată o bufnitură, ca şi cum ceva greu s-ar fi izbit de podea, urmată imediat de ţipătul unei femei.
Ţipătul a continuat să răsune la nesfârşit, atât de prelung, încât am început să mă întreb dacă nu
cumva râdea.
— Pervers nenorocit!
O femeie a ţâşnit din camera 202.
— Moş scârbos ce eşti!
Femeia s-a împiedicat în marginea covorului şi s-a prăvălit pe palier, dar a continuat să arunce un
potop de înjurături în direcţia camerei.
— Îţi baţi joc de oameni! Tu nici n-ar trebui să te atingi de femei! Escrocule ce eşti! Împuţitule!
Impotentule!
Era o prostituată. Măcar de atâta lucru mi-am dat şi eu seama. Nu era neapărat tânără. Părul i se
lipise de gâtul ridat şi rujul lucios i se întinsese până pe obraz. Rimelul îi cursese de la transpiraţie şi
lacrimi şi i se adunase la coada ochilor. Sânul stâng îi ieşise cu totul din bluza descheiată, iar de sub
fusta scurtă i se vedeau pulpele trandafirii, încinse. Ici şi colo, pielea ei păstra urmele unor mâini
care o atinseseră. În picioare mai avea un singur pantof ieftin de vinilin cu toc.
Chiar în clipa în care femeia a tăcut, din cameră a zburat o pernă care a lovit-o drept în faţă.
Ţipetele au început din nou. Perna aterizată pe palier era mânjită de ruj.
Atraşi de gălăgie, ceilalţi clienţi au început să iasă pe hol, îmbrăcaţi în pijamale. A apărut şi mama
din spate.
— Idiotule! Cine crezi tu că se uită la tine? Tu du-te la o mâţă sălbatică să te rezolve! Că asta ţi sar
potrivi!
Ţipetele femeii, răguşite şi întretăiate de lacrimi, s-au stins într-un amestec de suspine, salivă şi
tuse.
Din încăpere au continuat să zboare fără milă un umeraş, un sutien mototolit, celălalt pantof cu toc
şi poşeta. Poşeta s-a deschis şi tot conţinutul i s-a împrăştiat pe jos. Femeia a dat să fugă pe scări,
dar, din cauza agitaţiei sau poate a unei glezne scrântite, nu reuşea să se ţină pe picioare.
— Ce e cu gălăgia asta? Potoliţi-vă!
— Faceţi linişte! Nu se poate dormi!
Ceilalţi clienţi au început să protesteze în cor, creând şi mai multă larmă. Doar în spatele uşii cu
numărul 202 era o tăcere deplină.
De unde mă aflam eu, bărbatul nu se vedea. Încă nu suflase nici un cuvânt. Doar direcţia în care
femeia privea cu furie şi obiectele care veneau zburând dintr-acolo îi trădau prezenţa. Femeia
continua să se tânguiască spre gaura aceea de tăcere.
— Să ştiţi că deranjaţi, zise mama. Dacă vreţi să vă certaţi, vă rog să ieşiţi afară.
— Ştiu, nu mai e nevoie să-mi spui! Mă car imediat şi nu mai calc pe-aici niciodată! urlă femeia,
de data aceasta către mama.
— Nu vreau probleme cu poliţia, dar va trebui să mă despăgubiţi. Păi, ce mai e şi asta? Haideţi, vă
rog frumos pe toţi să vă liniştiţi şi să mergeţi la culcare. Îmi cer scuze pentru tot deranjul. Tu, ascultă,
mi-ai provocat pagube! N-ajunge doar să achiţi camera.
Urcând scările, mama a trecut pe lângă femeia care îşi adunase lucrurile la loc în geantă şi acum
cobora în goană fără să-şi fi încheiat măcar nasturii de la bluză. Sânul dezvelit îi sălta, iar un client a
fluierat.
— Hei, tu! N-ai de gând să plăteşti? Vrei să profiţi de vânzoleală şi să te furişezi?
Prima grijă a mamei erau banii. Femeia a deschis uşa de la intrare fără să se sinchisească. În acel
moment s-a auzit o voce.
— Taci, târfă!

1430